Legătura dintre om și animalele sale domestice datează de milenii și este înrădăcinată în cultura multor populații. 

   Toate vitele domestice se trag dintr-un bazin de ADN ancestral foarte redus, fapt care a ajutat la stabilirea începutului domesticirii acestor animale cu circa zece mii și jumătate de ani în urmă. Zona în care oamenii s-au apropiat de aceste animale este orientul mijlociu, destul de lesne de imaginat, dacă luăm în considerare dinamica dezvoltării antropologice în acea perioadă istorică.


Vitele au căpătat de-alungul timpului o importanță economico-socială majoră în diferite regiuni ale lumii datorită, atât beneficiilor ce țin de alimentație, cât și caracterului relativ docil al speciilor care-au fost preferate și-au supraviețuit în timp.

Ele au devenit astfel animale de povară de nadejde, fiind mai puternice decât majoritatea celorlalte animale domesticite de om și având o adaptibilitate crescută la condiții climatice diferite.

Istoric vitele au fost folosite inclusiv pe post de capital pentru acumulare de avere și stabilirea bogăției și a clasei sociale, o rămășiță a unei asemenea societăți putându-se observa în zilele noastre doar în câteva zone din Africa, precum la triburile de massai din toată lumea. Dar până acum mai multe zeci de ani și în România rurală vitele de povară reprezentau un etalon în măsurarea zestrei unui tânăr sau tinere ce dorea a se căsători, un criteriu important de evaluare al unei familii. 

De-a lungul timpului vaca și vițelul au fost idolatrizate in mai multe culturi, precum cea indiană, mențiuni regăsindu-se însă și în culturile iudaică și creștină ( povestea vițelului de aur din Vechiul Testament, Exodul ).

Astăzi, legătura dintre om și animalul care-a ajutat omul în munca lui o bună parte din istorie, până în epoca moderna, a rămas mai mult una culturală simbolică.  


    Un spațiu care încearcă să reproducă familiaritatea dintre om și animalele domestice având denumirea de decor rustic .

Pentru că deși omul a depășit nevoia de a lucra atât de aproape de animalele domestice, prin urmare contactul dintre specii a fost redus la necesarul profesional de interacțiune, iar relația nu mai e demult una de socializare,

undeva în cultura lui, posibil chiar marcat genetic, omul încă simte ceva când îsi îndreaptă privirea către un vițel, sau un alt animal domestic.