În mitologia celtică cerbul este simbolul pădurii. El este adeseori reprezentat cu coarne care se aseamană cu ramurile copacilor.
Arată ca si cum este împodobit cu pădurea din jurul lui, a cărei coroană o poartă pe cap.
Agilitatea și puterea lui reprezintă energia naturii, iar cădera coarnelor toamna și creșterea lor primăvara simbolizează puterea de auto-regenerare a naturii.

In cultura magiara cerbul alb e inclus în tema migratiei si intemeierii nației, legenda fiind descrisă cel mai bine de Fred Hámori.
Se spune că Hunor și Magor, fii marelui rege vânător Nimrod, au urmărit cerbul alb care i-a condus către un nou pământ și a dus la stabilirea poporului celor doi în Sciția.
Simbolistica cerbului a fost importată și în cultura creștină încă din perioada medievală.
În Scoția mănăstirea ”Holyrood Abbey” a fost construită de regele David I în urma unei presupuse cumpene, istorisită de acesta, în care el era la vânătoare și-a plecat în urmărirea cerbului mitologic.

Din păcate, calul s-a speriat și la aruncat din șa, iar cerbul l-a atacat, în timp ce regele era în genunchi rugându-se lui Dumnezeu să-l ajute.
Fix în momentul în care urma să fie străpuns, regele a apucat coarnele animalului, care s-au transformat într-o cruce, cerbul s-a oprit în loc după care a dispărut.

Ideea nu era nouă, asocierea dintre cerb și curce fusese făcută din timpul imperiului roman de St. Eustace, care s-a convertit la creștinism după o viziune a unui cerb cu o cruce între coarne.

Chiar și în vremurile contemporane, cerbul alb este încă o prezență puternică în spiritul și imaginația colectivă. Daily Mail și BBC au prezentat în 2008 - 2009 fragmente video mistificatoare cu ceea ce pare a fi un cerb alb undeva pe coasta de vest a Scoției.

Lucru care dovedește nu neapărat existența cerbului alb, cât mărția și atracția acestui simbol în mintea oamenilor.